Ziua Internaţională a Sindromului Down va fi marcată şi în România
Anul acesta, România va marca Ziua Internaţională a Sindromului Down (21 martie), recunoscută oficial de Naţiunile Unite în 2011.
Cu această ocazie, CEDCD, în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, va organiza în Capitală o masă rotundă în cadrul căreia vor fi dezbătute drepturile copiilor cu dizabilităţi intelectuale.
De asemenea, pe 22 martie, va avea loc şi un Concert Extraordinar în beneficiul copiilor cu sindrom Down.
Acesta se va desfăşura la Sala de Concerte Mihai Jora, de la 19.00, avându-l ca protagonist pe Sujeet Desai, un muzician de 30 de ani, din Statele Unite ale Americii.
Din fondurile strânse în urma acestui concert, CEDCD îşi propune să înfiinţeze o structură de intervenţie timpurie pentru copiii cu această afecţiune, bazată pe cea mai nouă metodă de terapie, PECS (Picture Exchange Communication System).