Zincul reduce complicaţiile pneumoniei la copii
Cercetătorii coordonaţi de profesorul James Tumwine, de la Universitatea Makerere din Kampala, Uganda, a declarat: „Zincul este cunoscut pentru proprietatea de a întări sistemul imunitar, deşi deficienţa de zinc este o problemă des întâlnită în lume, atât în statele dezvoltate cât şi în cele subdezvoltate“.
La cercetare au fost monitorizaţi 352 de copii cu pneumonie severă, cu vârste de la şase luni până la cinci ani, pe care i-au tratat cu antibiotice.
La jumătate dintre copii le-au fost administrate şi suplimente de zinc, între 10 mg şi 20 mg, în funcţie de vârstă.
La finalul studiului, specialiştii nu au găsit diferenţe în ceea ce priveşte timpul de vindecare a infecţiei.
Însă au descoperit o creştere notabilă a protecţiei împotriva riscului de deces din cauza pneumoniei.
Decesul a survenit în cazul a 4% dintre micuţii care au luat zinc, în comparaţie cu un procent de 12% dintre cei care nu au urmat şi tratamentul cu suplimente de zinc.
Zincul se găseşte în crustacee, carne, gălbenuş de ou şi seminţe şi este recomandat pentru o gamă largă de funcţii în organism, dar poate cea mai importantă este întărirea sistemului imunitar împotriva infecţiilor.