Zahărul, printre alimentele care favorizează cancerul

11 ianuarie 2016   Actualitate

La aceste concluzii au ajuns oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetări în domeniul Cancerului de la Universitatea din Texas, SUA.

Ei susţin că o dietă care presupune consumul unei cantităţi mai mari de zahăr favorizează procesele inflamatorii de la nivelul sânului, ceea ce duce la apariţia celulelor maligne.

În primă fază, specialiştii au realizat în laborator o serie de experimente pe cobai. Astfel, ei au analizat impactul pe care consumul mai mare de zahăr îl are asupra sănătăţii.

Rezultatele obţinute au arătat că o cantitate mare de zahăr în dietă a dus la apariţia celulelor canceroase la nivel mamar şi chiar au agravat cazurile de cancer pulmonar, ducând la metastaze mult mai rapid.

„Numeroase cercetări au arătat că există o legătură între consumul de zahăr şi apariţia diabetului zaharat, rspectiv a obezităţii. Important de ştiut este că ultimele cercetări în domeniu au arătat că acest aliment este asociat şi cu un risc mai mare de apariţie a cancerului mamar şi cel pumonar“, au precizat cercetătorii care au participat la studiu.

Mai multe