Vrei să slăbeşti? Dormi mai mult

10 aprilie 2014   Actualitate

„Dormiţi mai mult“ este o indicaţie la fel de importantă precum sunt binecunoscutele îndemnuri „mâncaţi mai puţin“ şi „faceţi mai multă mişcare“, dacă vreţi să slăbiţi.

Potrivit cercetătorilor canadieni, există dovezi consistente că deprivarea de somn poate contribui la instalarea obezităţii.

De-a lungul timpului, savanţii au acordat mai multă atenţie efectelor pe care le au dieta şi exerciţiile fizice asupra kilogramelor în plus.

Un factor important care este în strânsă legătură cu pierderea grăsimii în exces este, însă, şi odihna.

„În ceea ce priveşte lupta cu kilogramele în plus, orele insuficiente de somn încep să ne atragă atenţia“, au afirmat specialiştii într-un editorial publicat recent în Jurnalul Canadian al Asociaţiilor Medicale.

Experţii au dat exemplu un studiu efectuat în anul 2010, în care participanţilor li s-a solicitat să doarmă, în mod aleatoriu, câte 5,5 ore sau 8,5 ore pe noapte, timp de două săptămâni.

La toţi, meniurile s-au redus cu 680 de calorii şi au dormit în laborator. Voluntarii care au dormit cinci ore şi jumătate au pierdut 55% din grăsimea corporală şi aproape 60% din masa corporală. Cu alte cuvinte, dacă nu te odihneşti suficient pierzi mai multă masă musculară decât grăsime.

Într-un alt studiu, ale cărui rezultate au fost publicate în luna iulie a acestui an, cercetătorii au examinat 245 de femei pe parcursul unui program de slăbit de şase luni.

Experţii canadieni Jean-Philippe Chaput, de la Institutul de Cercetări din Ontario, şi Angelo Tremblay, de la Universitatea Laval din Quebec, au descoperit că femeile care au dormit mai mult de şapte ore pe noapte şi cele care au declarat că au avut parte de un somn odihnitor au avut cu 33% mai mult succes în procesul de slăbire.

Cercetătorii au analizat nu mai puţin de 36 de experimente, în care au fost incluse 635.000 de persoane din întreaga lume. În urma studiilor, savanţii canadieni au găsit, în medie, că adulţii care nu se odihnesc suficient sunt cu 50% mai predispuşi să devină obezi.

La copii, riscul creşte până la 90%, spre deosebire de cei care dorm suficient, adică cel puţin opt ore pe noapte.

Mai multe