VIDEO: Cum te ajută yoga când faci radioterapie

5 martie 2014   Actualitate

De curând, în Jurnalul Clinic de Oncologie, oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cancer MD din cadrul Universităţii din Texas, SUA, au publicat rezultatele unei cercetări care ar putea aduce puţină speranţă bolnavilor de cancer.

Şedinţele de radioterapie, recomandate în caz de tumori maligne la sân, ar putea să fie mai uşor de suportat de către pacienţi, dacă practică yoga în aceeaşi perioadă cu tratamentul.

Cea mai cunoscută reacţie adversă a şedinţelor cu radiaţii este epuizarea generală. De aceea, cercetătorii recomandă acest tip de mişcare, yoga, pentru a combate starea de oboseală provocată de tratament.

În funcţie de organism, yoga poate să întărească sistemul imunitar şi să ajute corpul să răspundă mai bine şi mai repede la tratament. S-a observat că prin yoga se reglează nivelul de cortizol, hormon al stresului.

Mai poţi citi pe aceeaşi temă:

Vrei să te apuci de yoga? Te învăţăm cum să faci exerciţiile acasă

Yoga îmbunătăţeşte calitatea somnului

1,4 milioane de noi cazuri de cancer mamar, anual

Yoga este o terapie bazată pe exerciţii care pun la treabă întreg corpul şi este cunoscută, se arată în teoria de specialitate, încă de acum 5.000 de ani, fiind practicată în India.

Activitatea fizică din cadrul terapiei combină exerciţiile de respiraţie cu tehnicile de relaxare şi de meditaţie.

Voluntarii care au luat parte la experiment au fost împărţiţi în trei grupuri. Unul care a practicat şedinţe de yoga, altul căruia i s-a solicitat să facă exerciţii diverse de întindere, de tipul pilates, şi un al treilea grup care nu a primit indicaţii să facă mişcare.

Pacienţii care au făcut yoga timp de o oră pe zi, de trei ori pe săptămână, în timpul tratamentului radioterapic de o lună şi jumătate, au declarat o îmbunătăţire a calităţii vieţii, respectiv starea de oboseală şi de depresie s-au redus în intensitate, au început să doarmă mai bine şi şi-au putut îndeplini cu mai multă uşurinţă activităţile de zi cu zi.

Iată câteva exerciţii de yoga pe care le poţi face acasă:

Mai multe