Un computer tomograf pentru Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“

14 noiembrie 2012   Actualitate

Anual, spitalul înregistrează aproximativ 30.000 de internări, respectiv aproape 10% din populaţia infantilă a României.

Motiv pentru care, directorul spitalului, prof.dr. Dan Enescu a explicat de ce este necesară achiziţionarea unui computer tomograf. „Dorim să răspundem tuturor nevoilor medicale ale pacienţilor noştri şi să fim un adevărat punct de sprijin pentru ei. Nici nu vă puteţi imagina cât de mult o să contribuie acest computer tomograf la buna desfăşurare a activităţii noastre“, a declarat prof. dr. Dan Enescu în cadrul conferinţei de presă, din 14 noiembrie, care a fost găzduită de casa Ronald McDonald aflată în incinta spitalului.

Vestea bună este că, prin tomografia computerizată, examinarea medicală a copiilor va fi precisă şi detaliată, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de tratament.

Vestea mai puţin bună este că pentru achiziţionarea unui computer tomograf este nevoie de strângerea de fonduri în valoare de 1 milion de lei.

În sprijinul procesului de colectare vine compania McDonalds, care promite să doneze câte 1 leu din valoarea fiecărui Big Mac sau McChicken (sandviş sau meniu) cumpărat către Fundaţia pentru Copii Ronald McDonalds din spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti.

Iniţiativa companiei se va desfăşura pe o durată de 12 luni, timp în care se vor derula campanii de colectare de fonduri în acest sens. Prima etapă a campaniei naţionale „Mi-e poftă să fac bine!“ începe din 19 noiembrie şi ţine o săptămână.

Următoarele proiecte de strângere de fonduri vor fi anunţate pe parcurs şi se vor întinde până ce va fi colectat 1 milion de lei, necesar pentru achiziţionarea unui computer tomograf.

Mai multe