Un antidiabetic stimulează formarea neuronilor

13 iulie 2012   Actualitate

Administrarea metforminului ar putea îmbunătăţi funcţiile de învăţare şi de memorare, stimulând formarea neuronilor, au observat oamenii de ştiinţă de la Spitalul de Copii Bolnavi din Toronto.

Cercetarea a fost realizată pe cobai, însă dă noi speranţe în combaterea bolilor legate de vârstă, cum este Alzheimer.

În 2009, o echipă de cercetători americani demonstrase că metforminul are capacitatea de a activa la nivel hepatic producerea unui semnal chimic prezent şi în zona hipocampusului, unde ajută la formarea neuronilor.

Medicamentul ar putea acţiona asupra celulelor creierului, spun oamenii de ştiinţă canadieni.

Cobaii cărora li s-a administrat metformin timp de 38 de zile au avut rezultate mai bune la testele de observare şi de memorare decât cei care nu au primit acest antidiabetic.

„Această descoperire ne dă speranţa că vom putea activa repararea leziunilor cerebrale în cazul oamenilor, cel puţin în anumite situaţii”, explică dr. Freda Miller, unul dintre cercetători.

Mai multe