Tu ce ai face în caz de dezastru?

3 iulie 2013   Actualitate

Evenimentul, care face parte din Programul de Prevenire şi Intervenţie în caz de dezastre, îşi propune să realizeze o simulare a unei tabere de dezastre reale.

Tabăra va fi amplasată pe 5 iulie, în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4 (Parcul Tineretului), loc în care Crucea Roşie invită toţi doritorii să experimenteze sentimentele pe care le trăiesc persoanele aflate în situaţii de dezastre.

„Ca citadini suntem obişnuiţi cu confortul de zi cu zi, încât percepem realitatea doar prin prisma sa, iar o noapte sub cerul liber poate fi o încântare. Pentru victimele calamităţilor, nopţile petrecute sub cerul liber sunt tot ce le-a mai rămas. În cadrul Nopţii Albe pentru Zile Negre vă invităm să descoperiţi o altă lume, una dură, cea a dezastrului şi a efectelor devastatoare pe care acesta îl lasă în urmă, pentru a experimenta astfel o noapte din viaţa unui sinistrat”, a precizat Mihaela Geoană, preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

Pe 5 iulie, în intervalul 15.00-21.00, în tabăra Crucii Roşii vor avea loc demonstraţii de prim ajutor şi tehnici de pregătire şi intervenţie în caz de calamităţi, ateliere de educaţie umanitară, dar şi de prim-ajutor şi creaţie pentru copii.

Doritorii pot vizita tabăra în cadrul tururilor organizate. Persoanele intersate se pot înscrie şi pot face rezervări pentru a petrece noaptea în tabără pe www.facebook.com/crucearosieromana.

Mai multe