Tratamentul cu statine, asociat cu stările de oboseală

12 iunie 2012   Actualitate

La cercetarea, publicată în Jurnalul Medical ,,Arhivele Medicinei Interne”, au participat aproximativ 1.000 de persoane care nu sufereau de afecţiuni cardiace sau de diabet.

În timpul studiului, o parte dintre participanţi au primit pastile pentru reducerea nivelului colesterolului, în timp ce ceilalţi au primit tratamentul placebo.

După ce au făcut exerciţii fizice uşoare, cercetătorii au măsurat nivelul lor de energie, dar şi de oboseală.

Spre deosebire de persoanele care au primit pastile placebo, cele care au luat statine au avut mai puţină energie şi s-au simţit şi mai obosite după activitatea fizică.

,,Vom analiza mai mult efectele pe care le poate avea tratamentul cu statine. Deoarece rezultatele cercetării au arătat că acest tratament poate produce stări de oboseală, cel mai indicat este ca persoanele care iau tratamentul şi au aceste simptome să anunţe medicului supraveghetor”, a precizat Beatrice Golomb, profesor la Şcoala de Medicină a Universităţii din California, SUA.

Mai multe