Tratament nou pentru bolnavii de aritmie

31 martie 2014   Actualitate

Tahicardiile ventriculare (ritm cardiac anormal, accelerat, cu originea în ventriculi) sunt întâlnite frecvent la pacienţii cu afectare structurală cardiacă, în special când performanţa de pompă a inimii este afectată. Între 30 şi 50% dintre pacienţii cu insuficienţă cardiacă decedează subit prin mecanism aritmic. În mod frecvent, în tahicardiile ventriculare, zonele care cauzează aritmia sunt situate în grosimea peretelui cardiac (intramurale) sau pe suprafaţa externă a inimii (epicardice).

Până în prezent, în România, bolnavii ce prezentau aceste zone aritmogene pe exteriorul inimii nu aveau o metodă de prevenţie şi tratament dedicată. Defibrilatorul implantabil salvează vieţi, oprind aritmiile, dar nu poate preveni recurenţa acestora. În plus, adesea, intervenţia defibrilatorului afectează calitatea vieţii pacienţilor, şi cel puţin pentru şocurile electrice se asociază cu exces de mortalitate. Medicamentele antiaritmice au o eficienţă limitată, atât în terminarea aritmiilor, cât mai ales în prevenirea acestora, fiind totodată grevate de efecte secundare severe.

Ce presupune ablaţia epicardică

„Ablaţia clasică (endocavitară sau endocardică) la pacienţii cu tahicardie ventriculară cu circuit pe exterior nu este la fel de eficientă precum în cazul celor cu circuit pe interior: cauterizezi pe interiorul inimii, în speranţa că vei atinge zona aritmogenă aflată pe exterior. Abordarea epicardică —sau ablaţia celulelor de pe exteriorul muşchiului cardiac— asistată 3D este soluţia de prevenţie şi tratament în cazul bolilor structurale de inimă. Această metodă poate fi curativă, adesea nemaifiind necesară o medicaţie antiaritmică ulterioară”, a declarat medicul care a efectuat intervenţia, dr. Radu Vătăşescu, de la spitalul Monza.

Mai multe