Tot mai multe cazuri de conjunctivită virală
În ultimele zile s-au înregistrat aproximativ 20 de cazuri noi pe zi, pacienţii fiind atât din rândul adulţilor, cât şi cel al copiilor.
În aceste condiţii, oftalmologul Monica Pop avertizează asupra riscului de epidemie de conjunctivită virală şi recomandă prezenţa la doctor atunci când apar primele simptome de roşeaţă a ochilor, mâncărimi, umflarea pleoapelor şi hiperlăcrimare.
„Dacă nu se iau măsuri urgente de prevenţie, riscul declanşării unei epidemii de amploarea celei de acum câţiva ani devine iminent“, a declarat managerul unităţii sanitare, Monica Pop (foto).
Se transmite prin contact direct
Conjunctivita virală este o afecţiune a ochilor, care se poate transmite prin contact direct, aerogen, prin apa din bazin sau din lacuri, chiar şi apa mării poate afecta sănătatea ochilor.
„Apa din piscină, ştranduri, lacuri, dar chiar şi cea de la mare poate să fie o sursă de microorganisme infecţioase, precum bacterii, virusuri, paraziţi şi ciuperci, care, pătrunzând în organism, pot genera o serie de infecţii, localizate cel mai frecvent la nivelul pielii, ochilor, urechilor şi tubului digestiv.
Chiar şi în piscinele atent îngrijite există pericolul contractării anumitor infecţii, deoarece unii germeni sunt rezistenţi la produsele dezinfectante şi cele cu clor puse în apă“, a declarat pentru Mediafax specialistul Monica Pop.
Infecţia conjunctivală se manifestă prin roşeaţă, edeme palpebrale, dureri oculare, hemoragii subconjunctivale şi poate fi însoţită şi de febră, faringită sau chiar suferinţe neurologice (radiculomielită, paralizii de neuron motor periferic), care apar la scurt timp după infecţia conjunctivală.
„Dacă te trezeşti dimineaţa cu pleoapele umflate şi lipite din cauza secreţiilor, te ustură ochii şi te mănâncă, mergi la medic, recomandă şi Ofelia Vulcan, medic primar în oftalmologie, la Centrul de Diagnostic şi Tratamentul Afecţiunilor Oftalmologice Polisano din Sibiu.
În ceea ce priveşte respectarea cu stricteţe a regulilor elementare de igienă, medicul specialist Vulcan recomandă spălarea pe mâini cât mai des cu putinţă şi evitarea contactului mână-ochi.
Oftalmologul spune că nu există în acest moment un motiv puternic să ne îngrijorăm în privinţa unei posibile epidemii de conjunctivită. În fiecare vară se pune problema înmulţirii cazurilor de conjunctivită virală, pentru că e mai mult praf, iar lumea nu se spală pe mâini cât ar trebui în aceste condiţii.
De asemenea, nu se iau în considerare riscurile la care se expun atunci când aleg scăldatul în apa de bazin de la ştranduri, din piscine şi chiar în apa de mare.
Evită să înghiţi apa din bazin
Apa din bazine poate să cauzeze şi alte afecţiuni cum sunt otitele şi dermatitele de contact. E recomandat să evitaţi să staţi lângă persoane care au afecţiuni oculare vizibile şi să nu intraţi în apă dacă aveţi probleme cu pielea ori iritaţii la nivelul ochilor.
Dezinfectanţii din apă pot provoca reacţii alergice la ochi şi pe suprafaţa pielii şi favorizează apariţia conjunctivitei. Chiar dacă spaţiul ales pentru scăldat are autorizaţie sanitară, se evită pe cât posibil înghiţirea apei, pentru a evita complicaţiile digestive.
Lacrimile artificiale calmează simptomele
Medicul specialist chirurg oftalmolog Ozana Moraru, de la clinica oftalmologică Oculus, din Bucureşti, spune că indiferent de tipul şi formele de manifestare a conjunctivitei, pacientul care prezintă simptomele mai sus descrise trebuie să se adreseze unui serviciu ambulator de oftalmologie, înainte de a face orice fel de tratament ocular sau general.
Singurele care pot fi folosite înainte de avizul oftalmologului sunt lacrimile artificiale, care pot ameliora parţial simptomatologia, până când pacientul poate ajunge la un consult de specialitate.