Tinerii care respectă orele de somn, mai feriţi de diabet

22 septembrie 2011   Actualitate

Adolescenţii supraponderali care obişnuiesc să doarmă cel puţin şapte ore în timpul nopţii sunt mai feriţi de diabetul de tip II, spun cercetătorii americani.

Aceştia au realizat un experiment în care au fost implicaţi 62 de tineri, care au demonstrat că dacă dorm între şapte ore şi jumătate şi opt ore şi jumătate pe noapte nivelul de insulină şi de zahăr din sânge rămâne la nivel optim.

Dacă stai în pat mai puţin sau chiar mai mult de opt ore şi jumătate, şansele ca nivelul de glucoză să crească sunt mari.

Pe de altă parte, cu cât scade timpul alocat unui somn profund şi odihnitor, cu atât se reduce şi nivelul de insulină, spun oamenii de ştiinţă de la Spitalul pentru Copii din Philadelphia (SUA).

Tinerii au fost monitorizaţi un an şi jumătate, timp în care a fost testat nivelul de zahăr din sânge raportat la obiceiul fiecăruia de a dormi.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista „Diabetes Care“.

Mai multe