Suplimentele cu ulei de peşte, de ajutor în cancerul de prostată

26 octombrie 2011   Actualitate

Cercetărorii americani au ajuns la această concluzie după ce au analizat mai multe probe din ţesutul prostatic de la mai mulţi pacienţi care sufereau de acest tip de cancer.

Combinând dieta săracă în grăsimi cu acest tip de suplimente se pot observa rezultatele în doar 4-6 săptămâni, fiind redusă creşterea celulelor canceroase.

,,Rezultatele studiului sunt importante deoarece se poate interveni în procesul de multiplicare a celulelor canceroase. Prin dietă şi cu ajutorul suplimentelor cu acizi graşi omega 3 se pot observa diferenţele în dezvoltarea cancerului prostatic”, a afirmat William Aronson, profesor la Universitatea California, din Los Angeles.

Specialiştii în domeniu susţin că jumătate dintre bărbaţii trecuţi de 50 de ani încep să prezinte simptome ale afecţiunilor prostatei.

Deşi aproximativ 900.000 de români suferă de afecţiuni ale prostatei, doar un sfert dintre aceştia merg la medic pentru tratament. Cancerul de prostată este cel mai întâlnit tip de cancer de care suferă bărbaţii.

Mai multe