Suplimentele care cresc masa musculară pot cauza cancer
În cadrul studiului, specialiştii au intervievat (dacă au luat suplimente pentru creşterea masei musculare, dacă fumează, obişnuiesc să consume alcool, dacă fac sport, istoricul medical al familiei) aproape 900 de bărbaţi, dintre care 365 erau diagnosticaţi cu acest tip de cancer sau aveau un risc ridicat de a dezvolta boala.
După ce analizat răspunsurile primite de la voluntari, oamenii de ştiinţă au observat că bărbaţii care au luat suplimente pentru a avea muşchi aveau un risc cu 65% mai ridicat de a fi diagnosticaţi cu cancer testicular.
De asemenea, 170 dintre voluntari care sufereau de această afecţiune au luat astfel de pastile trei ani sau mai mult.
,,Rezultatele testelor noastre au arătat că suplimentele care ajută la creşterea masei musculare pot cauza cancer testicular. Important este că am descoperit o altă posibilă cauză ce poate duce la dezvoltarea acestui tip de cancer”, a precizat Tongzhang Zheng, autorul studiului şi profesor la Universitatea Brown din SUA.
Rezultatele specialiştilor au fost publicate în ,,British Journal of Cancer”.