Sucul care scade tensiunea arterială şi reduce riscul de AVC
Specialilştii susţin că responsabil de aceste beneficii este unul dintre compuşii care se găsesc în citrice, cunoscut sub numele de hesperidină, care are proprietatea de a creşte fluxul de sânge din organism, inclusiv cel care ajunge la creier.
La aceste concluzii au ajuns oamenii de ştiinţă după ce au măsurat cu ajutorul unui dispozitiv numit fluximetru doppler fluxul sangvin prin piele cu ajutorul unui fascicul laser.
După ce au analizat obiceiurile alimentare ale participanţilor la studiu şi au făcut măsurătorile cu acest dispozitiv, cercetătorii au observat că cei care obişnuiau să consume mai des suc de portocale aveau valori apropiate de cele normale ale tensiunii arteriale.
De asemenea, în cazul lor şi predispoziţia pentru AVC era mult mai redusă, spre deosebire de voluntarii care nu consumau citrice, respectiv suc de citrice.
„Pe lângă dozele mari de vitamine şi de minerale pe care le aduce organismului, sucul de portocale completează lista alimentelor care ajută la prevenirea hipertensiunii arteriale şi a accidentului vascular cerebral“, au afirmat specialiştii care au participat la studiu.
Aceştia susţin că riscul de AVC se reduce şi dacă obişnuim să includem în dietă următoarele alimente: legume crucifere (varză, broccoli), spanac, salată verde, cartofi, ardei graşi, fasole, mure, fructe oleaginoase, dar şi cereale integrale.