Sprijin pentru mamele aflate în dificultate

27 iunie 2014   Actualitate

Evenimentul, care va avea loc între orele 11.00 şi 20.00 (Club Inspayer - str. Batiştei, nr. 24A, Bucureşti), este organizat cu scopul de a sprijinii mamele tinere aflate în situaţii de dificultate emoţională, materială sau educaţională. Târgul oferă vizitatorilor săi o gamă generoasă de produse şi activităţi.

„Vânătorii” de obiecte unice de colecţie pot descoperi la eveniment comori ascunse în zona de produse donate, de la haine şi accesorii, la cărţi şi jucării. Pentru fetele cochete există o secţiune dedicată exclusiv bijuteriilor create de voluntari împreună cu mamele beneficiare ale Asociaţiei.

Bijuteriile expuse pentru vânzare sunt din materiale de foarte bună calitate: aur, argint, pietre naturale şi cristale Swarovski, mamele urmârind îndeaproape schiţele designerilor sub supravegherea atentă a trainerilor specializaţi. În plus, vizitatorii târgului pot participa la tombola organizată prin completarea talonului special. „O mămică care vine nouă în centru înseamnă deja un abandon în minus şi o reală şansă de a-şi începe viaţa de la zero. Orice bănuţ strâns din vânzarea bijuteriilor lucrate de aceste mămici puternice înseamnă foarte mult pentru ele. Va fi un sentiment plăcut să ştiţi că aţi facut un bine cumparând bijuterii de la Touched Collection”, spune Dana Rogoz. Fondurile obtinuţe vor fi direcţionate către achiziţionarea produselor alimentare şi acoperirea altor nevoi ale mamelor tinere aflate în situaţii de dificultate emoţională, materială sau educaţională care sunt sprijinite de asociaţie. Persoanele care au posibilitatea i disponibilitatea de a susţine eforturile Asociaţiei făcând o donaţie sunt aşteptate pe pagina de Facebook Touched România https://www.facebook.com/touchedromania.

Touched România există pentru a transforma vieţile copiilor şi a mamelor din întreaga ţară aflate în situaţii de dificultate oferindu-le sprijin emoţional, material şi educaţional în vederea prevenirii separării copilului de familie şi a reintegrării socio-profesionale. Asociaţia a fost înfiinţată în anul 2005 în Bucureşti ca răspuns la numărul mare de copii români abandonaţi. 9 ani mai târziu reţeaua noastră a crescut şi a ajutat până în prezent peste 200 de persoane. Centrul Maternal Casa Agar previne abandonul copiilor, ajută mamele în dificultate şi sprijină reintegrarea lor socio-profesională. De asemenea, cu sprijinul partenerilor şi voluntarilor noştri, susţinem copiii bolnavi sau abandonaţi din spitalele cu secţii de oncologie pediatrică şi pentru copii abandonaţi din Bucureşti.

Mai multe