Spargem toate statisticile europene la automedicaţie

31 octombrie 2017   Actualitate

Acesta este punctul de plecare al unei campanii de educare a românilor despre consumul informat şi responsabil de medicamente, lansată recent de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, în parteneriat cu autorităţile române.

Potrivit organizatorilor, lansarea campaniei are loc în contextul în care, pe de o parte, publicul are acces la informaţii incomplete, incorecte sau înşelătoare despre medicamentele fără prescripţie medicală, suplimente alimentare şi dispozitive medicale pentru îngrijire personală iar, pe de altă parte, legislaţia curentă cu privire la comunicarea acestor produselor lasă loc de interpretări, un astfel de demers educaţional fiind absolut necesar pentru a îmbunătăţi educaţia pentru sănătate.

Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Laszlo Attila, a spus că în România există probleme cu automedicaţia, scrie agerpres.ro.

„Avem probleme cu automedicaţia şi cred că spargem toate statisticile europene în acest sens”, a afirmat Laszlo Attila.

Acesta a mai spus că ar trebui corelate şi corectate o serie de lucruri, unul dintre acestea fiind chiar partea de comunicare.

Avocatul Colegiului Medicilor din România, Liviu Fătu, a afirmat că mulţi ajung la medic în stadiul terminal de boală, după ce au consumat timp îndelungat medicamente fără prescripţie sau suplimente alimentare crezând că acestea îi vindecă.

La rândul său, preşedintele SNMF, Rodica Tănăsescu, a susţinut că pacientul trebuie să aibă toate indicaţiile atunci când cumpără un medicament fără prescripţie medicală.

Mai multe