Schimburile de noapte cresc riscul de atac de cord

28 iulie 2014   Actualitate

O nouă cercetare în domeniu atrage atenţia asupra expunerii la afecţiuni grave ale inimii.

Oamenii de ştiinţă au studiat impactul negativ pe care-l are munca pe timp de noapte şi au observat o creştere îngrijorătoare a riscului de a face atac de cord sau accident vascular cerebral.

Până acum, investigaţiile legate de cum afectează turele de noapte sănătatea au scos la iveală probleme cu tensiunea arterială, creşterea zahărului din sânge – diabet zaharat şi acumularea de kilograme.

Experţii avertizează angajaţii care au joburi la care activitatea se desfăşoară în schimburi de noapte că riscurile pot favoriza apariţia deceselor.

Preşedintele Asociaţiei Americane a Inimii şi doctor la Şcoala de Medicină Feinberg din cadrul Universităţii Northwestern (SUA), Robert Bonow spune că orele insuficiente de somn, alimentaţia neechilibrată şi scăderea activităţii fizice pot favoriza apariţia afecţiunilor cardiace grave, care se pot încheia prin decese.

Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Medical Britanic.

Mai multe