S-a găsit un tratament mai eficient pentru ipohondri

21 octombrie 2013   Actualitate

În studiul „The Lancet“, efectuat de oamenii de ştiinţă de la Colegiul Imperial Londonez, se prezintă ultimele descoperiri în domeniul combaterii stărilor anxioase, respectiv a iponhondriei.

Aceste afecţiuni care pot cauza multă suferinţă pentru pacienţi pot fi ameliorate cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale. Potrivit experţilor britanici, terapia cognitivă dă rezultate mai bune decât terapia standard, scriu cercetătorii britanici în raportul cu concluzii.

În cadrul experimentului condus de omul de ştiinţă Peter Tyrer, 14% din pacienţii care au fost trataţi cu ajutorul terapiei cognitive au revenit la starea normală de anxietate.

Procentul pacienţilor ipohondri care şi-au revenit cu ajutorul tratamentului standard, care a constat în spitalizare şi medicaţie specifică, s-a ridicat doar la jumătate, respectiv la 7%, faţă de pacienţii care au primit terapie cognitiv-comportamentală.

Coordonatorul studiului, care este şi şeful Centrului de Sănătate Mintală din cadrul Colegiului Imperial Londonez, spune că rezultatele arată că ipohondria poate fi tratată cu succes într-un mod mai ieftin.

De asemenea, asistentele care pot participa la cursuri de terapie cogntivă ar putea oferi mare parte din tratamentul destinat combaterii ipohondriei.

Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe discuţii despre persoana în cauză, despre cum se raportează aceasta la întreaga lume şi la alte persoane. De asemenea, se ia în considerare modul cum este afectată o persoană de gândurile sale şi de sentimentele de orice natură.

Mai multe