S-a dublat numărul femeilor care aleg să nască la privat

7 noiembrie 2012   Actualitate

Cercetarea a fost realizată în rândul femeilor însărcinate sau cu copii în vârstă de maximum trei ani, din oraşele mari ale ţării, cu venituri şi educaţie medie şi peste medie.

La întrebarea care sunt cele mai importante motive pentru care aleg o maternitate privată, respondentele au considerat confortul ca fiind cel mai important criteriu (21%), urmat de curăţenie şi igienă (18%), medicul care le urmăreşte sarcina (16%) şi echipamentele moderne (12%).

De asemenea, studiul arată că 55% dintre femeile care rămân însărcinate ar alege naşterea naturală, fără anestezie (26%), cu anestezie epidurală (25%) sau naşterea în apă (4%), însă pe măsură ce se apropie de momentul naşterii, procentul tinde să se modifice în favoarea naşterii prin operaţie cezariană.

Dintre femeile sub 30 de ani, 41% aleg naşterea naturală, iar 59% naşterea prin cezariană. După această vârstă, procentul de naşteri prin cezariană creşte, ajungâng la 82% în cazul femeilor de peste 35 de ani.

84% dintre respondente au spus că au ales cezariana din cauza fricii de durere.

Acelaşi studiu a arătat că 29 de ani este vârsta medie la care româncele din marile oraşe ale ţării, cu venituri şi educaţie medie şi peste medie au primul copil. Studiul a fost realizat de GfK la cererea Medlife.

Mai multe