Roşiile uscate pot duce la apariţia hepatitei A

6 martie 2012   Actualitate

Deşi au un gust mai intens şi dau o aromă deosebită preparatelor, roşiile uscate pot afecta sănătatea, mai ales dacă sunt cumpărate din locuri mai puţin sigure.

Riscul este cu atât mai mare cu cât roşiile uscate la soare au devenit un ingredient din ce în ce mai folosit la prepararea mâncărurilor în ultimul timp.

Rezultatele analizei unor probe, care conţineau mai multe feluri de roşii uscate şi care au fost trimise către Agenţia pentru Protecţia Sănătăţii din Marea Britanie, au arătat că roşiile uscate obţinute din şapte surse au dus la apariţia cazurilor de hepatită.

Specialiştii în sănătate spun că nu poate fi testat fiecare tip de roşie uscată, din fiecare sursă, de aceea şi riscul la care se supun consumatorii este unul mult mai mare.

În unele cazuri, netratată corespunzător, hepatita A poate duce la apariţia complicaţiilor hepatice, care pot fi fatale pacientului. Acest tip de hepatită poate fi transmisă prin intermediul alimentelor sau a apei contaminate.

Mai multe