Reţeta electronică va elimina erorile

25 mai 2012   Actualitate

Procedura de prescriere a reţetei electronice este simplă. După control, medicul completează datele personale ale bolnavului şi diagnosticul, printează apoi reţeta şi i-o dă pacientului.

Medicii vor avea la dispoziţie, datorită programului informatizat bine pus la punct, tipare prestabilite cu reţete şi baze de date cu medicamente.

Practic, prescrierea va fi asistată, iar medicii vor putea selecta recomandările în funcţie de diagnostic.

Unul dintre avantajele acestui sistem este că reţetele nu vor putea fi prescrise dacă în baza de date apare un medicament care este contraindicat afecţiunii pacientului.

Se elimină, deci, prescrierea unor doze mai mari de tratament sau asocieri nepotrivite şi toxice pentru pacient.

După ce este completată reţeta, pacientul merge la farmacie şi îşi procură medicamentele recomandate.

Un alt avantaj pentru pacient este că prescripţia de medicamente va putea fi fragmentată, adică dacă la o farmacie nu găseşte toate medicamentele, şi le poate procura de la o altă farmacie.

Cardul de sănătate, din august

În acelaşi program cu reţeta electronică intră şi cardul naţional de sănătate.

Fiecare asigurat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va primi începând cu 1 august un astfel de card, contra cost.

Documentul va include pe cip date referitoare la bolile cu risc vital, grupa sangvină şi Rh-ul, precum şi statusul asiguratului, respectiv dacă e sănătos sau bolnav cronic.

Cu ajutorul unui soft special, orice medic se va putea conecta la baza de date care îi oferă informaţii despre fiecare pacient din lista sa.

INFO: Preţul unui card de sănătate va fi puţin peste doi euro.

Mai multe