Regenerarea oaselor, posibilă printr-o nouă terapie
Metoda este bazată pe terapia genică, prin care se poate imita ţesutul osos, care duce la regenerarea oaselor.
Cercetătorii de la Colegiul Regal de Chirurgie din Irlanda au făcut un experiment folosind o grefă cu substituent din material sintetic, procedură combinată cu terapia genică, şi au obţinut un ţesut osos real.
Această procedură este promiţătoare, spun specialiştii, fiind de mare ajutor pacienţilor care au pierdut o mare parte din structura osoasă din cauza tasării sau a unor boli care macină oasele.
Potrivit cercetătorilor irlandezi, prin această terapie se va putea reconstrui structura osoasă.
„Grefa de os sintetic reprezentă un adevărat succes în dezvoltarea şi regenerarea oaselor. Procedura se bazează pe infuzarea unui material-schelă în oase, care poate produce proteine“, a explicat Fergal O’Brien, coordonatorul proiectului.
Rezultatele studiului au fost recent publicate în jurnalul "Advanced Materials".