Reduceri la analizele care pot depista cancerul de col şi cel de prostată
Pachetul special de teste medicale pentru femei include consult ginecologic, examinarea Babeş Papanicolau în mediu lichid şi ecografie transvaginală.
Pe de altă parte, cel pentru bărbaţi include un consult urologic, marker PSA şi marker FREE PSA. Consultaţiile şi celelalte analize medicale se pot realizat în cadrul Centrului Medical Sanador din Capitală.
Cancerul, una din principalele probleme de sănătate ale omenirii în ziua de azi, produce anual peste 8 milioane de victime în întreaga lume. Doar în România, cancerul a cauzat peste 50.000 de decese în 2014, potrivit statisticilor realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar peste 78.000 de noi cazuri apar în fiecare an. Cancerul de col uterin şi cel de prostată sunt printre cele mai greu de depistat în fază incipientă, deoarece simptomele nu sunt întotdeauna evidente până în stadiile avansate.
Potrivit statisticilor OMS, România are cea mai înaltă rată a mortalităţii prin cancer de col uterin din Europa. Efectuat ca parte a examenului ginecologic de rutină, testul Babeş Papanicolau este folosit cu scopul identificării modificărilor celulare anormale de la nivelul cervixului şi pentru screeningul cancerului de col uterin.
În ceea ce priveşte cancerul de prostată, este cea mai frecventă afecţiune oncologică diagnosticată la bărbaţi. Recomandările internaţionale privind depistarea precoce a cancerului de prostată includ testarea anuală a PSA combinată cu examenul prostatei.