Primul ghid de informare despre endometrioză

25 mai 2018   Actualitate

În România sunt peste 500.000 de femei care suferă de endometrioză, această boală fiind încă mult prea puţin cunoscută şi cercetată. Media anilor de diagnostic în România este de 9-12 ani, timp în care femeile cu endometrioză agonizează din cauza durerilor şi complicaţiilor, putând vizita şi până la 40 de medici în speranţa unui diagnostic corect.

Necesitatea publicării unui ghid care să descrie managementul acestei patologii, indiferent de vârsta la care este descoperită a venit ca urmare a nevoii de informaţie în România. Este dedicat celor care vor să ştie mai multe despre această afecţiune şi pacientelor care suferă de endometrioză şi care îşi doresc să înţeleagă mai bine această boală.

O serie de reputaţi medici şi specialişti de la noi din ţară au supervizat capitole dedicate diagnosticului endometriozei, adolescentelor, tratamentului medicamentos, chirurgical, infertilităţii, nutriţiei, sau menopauzei.

Înscrierile pentru participarea la lansări se fac la doar adresa: ambasadorii.endometriozei@gmail.com cu număr de telefon, numele complet, oraşul pentru care vreţi să participaţi şi adresă de email, în limita locurilor disponibile. Este nevoie să specificaţi şi dacă veniţi însoţiţi. La lansări, participanţii vor primi câte un exemplar din materialul: „Endometrioza – Inamicul Tăcut. Ghid de management informativ- educativ”. Turneul va avea loc în 6 oraşe după cum urmează: Timişoara – 2 iunie, orele 17.00, Restaurant Senator, Sala Eminescu Braşov – 19 iulie, orele 17.00, Hotel Ambient, Sala Millenia Cluj Napoca – 21 iulie, orele 11.00, Sala Intesa Training Constanţa – 18 august, orele 11.00 am Iaşi – 1 septembrie, orele 11.00, Hotel Ramada Bucureşti – 7 septembrie, orele 17.00 pm, Hotel Novotel Pentru Timişoara, invitatul evenimentului este Ioana Elena Petcu, Women’s Health & Nutrition Coach, Specialist Detox, Dietary Supplement Advisor şi Practician Fertility Massage, membru IAHC şi OPMCA – autoarea unor programe unice în România dedicate femeilor care se confruntă cu endometrioză şi probleme de fertilitate. Donaţia minimă recomandată pentru fiecare eveniment în parte este de 40 de lei/ persoană şi va fi achitată în ziua evenimentului, la intrarea în sală. Fondurile sunt destinate cheltuielilor de organizare şi deplasare aferente turneului de promovare şi vor ajuta Asociaţia Eu şi Endometrioza în proiectele de conştientizare derulate la nivel naţional! Bine de ştiut! Endometrioza reprezintă creşterea şi dezvoltarea ţesutului asemănător celui endometrial care căptuşeşte uterul, în alte zone ale corpului faţă de acesta. Celulele endometriale migrează prin corp localizîndu-se pe ovare, colon, vezică, rinichi, vagin, zona abdominală, intestine, ficat, splină, diafragmă, dar şi la nivelul plămânilor sau al creierului.

Mai multe