Premieră: unitate de transfuzie sangvină în spital privat

2 septembrie 2013   Actualitate

Noua Unitate de Transfuzie Sanguină funcţionează non-stop în cadrul Blocului Operator şi este dotată cu echipamente moderne atât pentru efectuarea testelor pretransfuzionale, cât şi pentru stocarea şi conservarea sângelui şi a componentelor sanguine, în condiţii de maximă siguranţă. ,,Decizia de a înfiinţa o unitate de transfuzie sangvină în cadrul Spitalului Euroclinc vine ca un pas firesc ce ne va permite să furnizăm pacienţilor noştri, în mod necondiţionat, atunci când este necesar, produse sanguine adecvate. Unitatea de Transfuzie Sanguină din Spitalului Euroclinic oferă o serie de teste şi servicii care să asigure siguranţa şi eficienţa utilizării sângelui sau a componentelor sanguine, cum ar fi globulele roşii, trombocitele sau plasma, pentru a reduce la minim riscul incompatibilităţii.” a declarat doctorul Anca Vişan, medic primar ATI, ;ef Secţie ATI Spitalul Euroclinic. Siguranţa că pacientul va primi exact sângele adecvat situaţiei lui Este important ca pacientul să primească exact tipul de sânge adecvat lui. În acest sens, în cadrul laboratorului Unităţii de Transfuzie Sanguină se efectuează, în conformitate cu normele în vigoare, protocolul de teste pretransfuzionale, o gamă completă de teste pentru identificarea grupului sanguin şi depistarea anticorpilor antieritrocitari. Totodată, pentru a reduce la minim riscul incompatibilităţii, echipa medicală a UTS din Euroclinic efectuează atât depistarea de anticorpi iregulari anti-eritrocitari, cât şi proba de compatibilitate pacient-sânge de transfuzat, folosind mai multe tehnici complementare. În plus faţă de determinarea grupei sanguine în sistemul ABO şi Rh(D), se efectuează şi fenotipul eritrocitar, adică determinarea antigenelor în alte sisteme de grupe sanguine. Transfuzia în fenotip previne riscul imunizării, fiind un element în plus de siguranţă transfuzională. Asemănător altor metode de tratament, transfuzia de sânge trebuie recomandată doar atunci când este esenţială pentru pacient. Doctorul curant va fi consiliat de către medicii hematologi din cadrul Unităţii de Transfuzii Sanguine pentru selecţionarea celui mai potrivit tip de produs, precum şi a cantităţii necesare. Astfel, produsele de sânge sunt prescrise numai acelor pacienţi pentru care nu există o alternativă terapeutică şi numai după ce aceştia au fost informaţi în legătură cu avantajele, precum şi riscurile terapiei transfuzionale.

Mai multe