Peştele, ajutor împotriva depresiei postnatale
27 iulie 2015
Actualitate
Femeile însărcinate ar trebui să includă în dieta lor zilnică peşte gras. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Connecticut, Statele Unite ale Americii, peştele gras te ajută să învingi depresia de după naştere datorită conţinutului bogat de acizi graşi Omega 3.
Astfel, ei spun că o femeie trebuie să consume de două-trei ori pe săptămână pesteş gras, precum tonul, macroul, sardinele, somonul şi heringul.
Potrivit studiului cercetătorilor de la Universitatea din Connecticut, peştele are acest efect datorită unui compus care se găseşte în Omega 3, numit acid docosahexaenoic (ADH).
Depresia postnatală se manifestă prin stare generală proastă, stări de oboseală şi de anxietate, lipsa apetitului, insomnii, lipsa încrederii de sine.