Peste jumătate dintre medicamentele pentru tratarea tuberculozei lipsesc

30 octombrie 2017   Actualitate

Situaţia se va agrava – se arată în raportul Observatorului de Sănătate – de la 1 ianuarie anul viitor, dacă Guvernul nu va lua măsuri.

„Din cele 28 de medicamente analizate, menţionate ca fiind esenţiale sau necesare în tratamentul pentru TBC şi TBC rezistent la tratament conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sau Ghidului metodologic de implementare a Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei în România, un număr semnificativ de 15 medicamente esenţiale sunt raportate a avea discontinuităţi/dificultăţi în aprovizionare cauzate de barierele legislative existente în România”, anunţă organizaţia Observatorul Român de Sănătate.

De asemenea, aceleaşi medicamente care nu sunt incluse în Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei, apar în Programul Naţional similar pentru HIV, scrie mediafax.ro.

„Practic, pacienţii diagnosticaţi şi cu HIV şi cu TBC sunt mai norocoşi decât cei care au doar un diagnostic de tuberculoză, deoarece celor din urmă le este îngrădit accesul la medicamentele necesare vindecării. Un alt paradox este că, din cauza legislaţiei care guvernează domeniul, aceste medicamente esenţiale în tratamentul tuberculozei nu pot fi finanţate din bugetul alocat Programului Naţional de TBC, dar pot fi co-finanţate dacă sunt aduse în România prin intermediul unei autorizaţii de nevoi speciale (ANS)”, se arată în raport.

În cursul anului trecut se înregistrau, în România, 1.167 de bolnavi de tuberculoză. Potrivit statisticilor, avem cea mai mică rată de vindecare din Uniunea Europeană, iar 1 din 4 cazuri de tuberculoză diagnosticate în UE în 2015 sunt în România.

Oraşele unde au fost înregistrat cele mai multe cazuri sunt: Bucureşti, Dolj, Iaşi, Bacău şi Constanţa.

Tratamentul anti-TBC este constituit din mai multe medicamente care trebuie administrate simultan. Dacă pacientul ia tratamentul anti-TBC incomplet, atunci bacteria va deveni foarte rapid rezistentă la tratament.

Mai multe