Persoanele care se culcă târziu, predispuse la celibat
Acelaşi studiu a relevat faptul că persoanele care preferă să fie bufniţe de noapte se implică mai mult în relaţii de scurtă durată şi în aventuri de o noapte.
Astfel, potrivit cercetării, care a fost publicată în Daily Mail, bărbaţii care adorm târziu şi sunt activi noaptea au de două ori mai multe partenere decât cei care se trezesc dimineaţa foarte devreme şi se culcă devreme.
În cadrul studiului, 211 voluntari (110 bărbaţi şi 91 de femei) au donat mostre de salivă, pentru măsurarea nivelului cortizolului şi testosteronului. Apoi, fiecare participant a precizat ce program de somn are şi dacă este de obicei dispus să-şi asume riscuri.
„Bufniţele” aveau un nivel mai ridicat de cortizol, hormon asociat cu multă energie, asumarea riscurilor, dar şi un metabolism rapid. Aceştia aveau un nivel crescut de cortizol chiar şi când nu erau stresaţi. Cercetătorii spun că acest hormon duce la o funcţie cognitivă mai bună şi, nu de puţine ori, aceste persoane au succes pe plan profesional.
Totodată, mai explică Dario Maestripieri, profesorul care a coordonat studiul, că o anumită preferinţă pentru orele de somn este de cele mai multe ori moştenită genetic, dar poate fi şi dobândită, în cazul celor care lucrează în ture la serviciu sau a creşterii copiilor.
De obicei, numărul bărbaţilor care sunt „bufniţe” este mai mare ca al femeilor. Aceste persoane au de regulă relaţii amoroase de scurtă durată sau preferă să fie singuri.