Operaţie în premieră în România. Un pacient a primit şansa la o viaţă normală: ”Mă durea constant, nu puteam nici să dorm, eram disperat”
Medicul specialist în Ortopedie şi Traumatologie Iulian-Daniel Vîlcioiu şi echipa chirurgicală a Centrului de Excelenţă în Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă Zetta au efectuat în premieră în România o intervenţie de reconstrucţie a unui ligament cu rol crucial în biomecanica pumnului prin recoltare de tendon propriu.
Pacientul de origine italiană a avut nevoie de intervenţie chirurgicală după ce, în urma unui accident de enduro, a suferit o ruptură de ligament la mână. Antonio Campisi povesteşte că timp de câteva luni a fost la mai multe consultaţii şi a făcut nenumărate investigaţii, însă fără rezultat. ”Am făcut tot felul de terapii, am luat medicamente, am purtat orteză, făceam kinetoterapie, dar mă durea constant, nu puteam nici să dorm noaptea, eram disperat! Datorită unui prieten am aflat de doctorul Vîlcioiu, în câteva zile am ajuns în cabinetul său, iar în mai puţin de 5 minute am aflat că am o ruptură ligamentară care nu s-a recompus cum trebuie”, a declarat Campisi. Din acel moment, cei doi au stabilit un plan pentru intervenţia care a avut loc la Clinica Zetta. ”Chirurgia pumnului este o chirurgie foarte specială şi astfel de intervenţii se fac în puţine centre din lume. În România, abordarea este clasică şi implică o altfel de strategie: controlul durerii. Noutatea intervenţiei pe care noi am făcut-o constă în salvarea articulaţiei pumnului printr-o metodă performantă, ceea de ligamentoplastie cu tendon propriu, de la aceeaşi mână. Este o intervenţie de mare fineţe, care a durat aproximativ două ore şi a constat din două părţi foarte importante, una de disecţie foarte precisă a mâinii şi una de prelucrare şi fixare pe poziţie a oaselor carpiene. Sunt două părţi foarte diferite şi necesită cunoştinţe din două specialităţi chirurgicale: chirurgie plastică şi ortopedie”, a declarat medicul specialist în Ortopedie şi Traumatologie Iulian-Daniel Vîlcioiu. Specialistul a adăugat că intervenţia a salvat pacientul de la complicaţii ulterioare şi multă durere. Dacă operaţia ar fi întârziat, acest tip de intervenţie ar fi fost imposibil ulterior, iar încheietura ar fi fost afectată în timp de artroză, ceea ce s-ar fi tradus în lipsă de mobilitate şi durere permanentă pe tot parcursul vieţii. Din echipa chirurgicală ce activează la Centrul de Excelenţă în Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă Zetta, coordonată de medicul specialist în Chirurgia Mâinii Iulian-Daniel Vîlcioiu, au mai făcut parte doi chirurgi ortopezi, dar şi o echipă de asistenţi foarte bine pregătiţi. Pacientul a fost externat în aceeaşi zi, iar starea sa este în prezent una bună, dar mâna sa va fi imobilizată pentru şase săptămâni. Ulterior, acesta va începe recuperarea medicală în cadrul echipei de Terapia Mainii ce acţionează în Clinica Zetta. ”Sunt fericit că am reuşit să fac în România o astfel de intervenţie, una complexă şi, totodată, m-am bucurat că pacientul a ales să se opereze în clinica noastră, chiar dacă în Italia este foarte bine pusă la punct chirurgia mâinii”, a adăugat medicul specialist în Ortopedie şi Traumatologie Iulian-Daniel Vîlcioiu.