Nu elimina de tot sarea din dietă!

10 noiembrie 2011   Actualitate

Deşi mai multe studii anterioare au arătat că o dietă bogată în sare poate duce la creşterea tensiunii arteriale, cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga susţin că eliminarea acesteia complet poate creşte riscul de deces în cazul pacienţilor cu probleme cardiace.

O evaluarea a 67 de studii anteriore, la care au participat peste 40.000 de persoane, a arătat că reducerea cantităţii de sare duce la creşterea cu 2,5% a nivelului colestrolului şi cu 7% a posibilităţii formării cheagurilor de sânge.

Mai mult, persoanele care vor să elimine din alimentaţie sarea ar trebui să renunţe şi la o parte din obiceiuri, precum fumatul, consumul de alcool şi ar trebui să acorde mai multă atenţie greutăţii.

,,Rezultatele cercetării au arătat că nu trebuie eliminată complet sarea din alimentaţie. Reducerea consumului însă ajută la prevenirea atacului cerebral”, a precizat Graham MacGregor, preşedintele ,,Consensus Action on Salt and Health”.

Mai multe