Noi suplimente pe bază de plante pe piaţă

13 mai 2016   Actualitate

Mai exact, Dacia Plant a scos pe piaţă din această lună produse noi, printre care Calmindolor (ajută la calmarea durerilor musculare), Emocalm Forte (reduce tensiunile psihice), Fitosenin (ameliorează stările de nelinişte), Herboprostal (menţine sănătatea prostatei), Normocolesterol Forte (are grijă de nivelul colesterolului şi al trigliceridelor), Vasoclean (pentru sănătatea vaselor de sânge) şi Vivalong (încetineşte procesul de îmbătrânire).

„Schimbările pe care le anunţăm astăzi sunt primele dintr-un proces entuziasmant, o strategie pe termen lung care are drept obiectiv fidelizarea cât mai multor consumatori. Rebranding-ul nu este o schimbare radicală, este un pas firesc în evoluţia unei companii. Se simte acum mai mult ca oricând nevoia unei experienţe de brand captivante, diferenţiatoare, care să fie coerentă în fiecare punct de contact cu clientul final“, a declarat Carmen Dincă, director de marketing Dacia Plant.

De asemenea, compania nu numai că a lansat mai multe game de produse, ci şi-a schimbat valorile (sănătate naturală, tradiţie, armonie, valoare şi inovaţie), imaginea firmei, dar şi sloganul - „Forţa binefăcătoare a plantelor“ - „transmite românilor că suntem mereu conectaţi la natură şi la starea naturală, de sănătate“. „Pentru noi tradiţia a fost şi rămâne punctul de reper, dar în acelaşi timp este important şi să fim conectaţi la valorile prezentului, la nevoile şi aşteptările omului modern. Iar omul modern începe să redescopere că sănătatea se păstrează cel mai bine printr-un stil de viaţă cât mai natural. De aceea, prin noua imagine şi noul slogan, ne propunem să comunicăm mai bine oamenilor de toate vârstele beneficiile suplimentelor create din plante, cu promisiunea că le vom oferi şi pe viitor produse naturale, eficiente, inovatoare“, afirmă Cosmina Oprea, director general în cadrul companiei.

Mai multe