Nivelul mic de vitamina D, risc de moarte prematură

28 noiembrie 2014   Actualitate

Concluzia aparţine unui studiu la care au luat parte aproape 3.258 de persoane, cu vârsta medie de 62 de ani, publicat în Archives of Internal Medicine. Cei cu niveluri mai scăzute de vitamina D prezentau un risc dublu de deces în următorii 7,7 ani de la debutul studiului faţă de participanţii care aveau un nivel mai ridicat de vitamina D în sânge. Asocierea este mai semnificativă în rândul pacienţilor cu maladii cardiovasculare care suferă de un deficit mare de vitamina D în organism, subliniază autorii acestui studiu, coordonat de profesorul Harald Dobnig, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Graz, Austria. În timpul celor opt ani de monitorizare, 737 de pacienţi (22,6%) au decedat. Dintre aceştia, 463 (62,8%) sufereau de maladii cardiovasculare. Potrivit specialiştilor, 307 dintre voluntarii care au decedat aveau în organism cel mai scăzut nivel de vitamina D dintre toţi participanţii la studiu. O altă cercetare a americanilor de la Universitatea Harvard a stabilit o asociere între frecvenţa crizelor cardiace şi un nivel scăzut de vitamina D în organism. Şi un studiu realizat în Danemarca a arătat că persoanele cu un nivel scăzut de vitamina D au un risc cu 40% mai mare de a se îmbolnăvi de anumite tipuri de cancer.

Mai multe