Nivelul mare de colesterol ,,bun” reduce riscul de diabet

10 octombrie 2011   Actualitate

În cadrul cercetării, a fost analizat istoricul medical a 30.067 de pacienţi care sufereau de diabet de tip II şi care îşi măsurau nivelul de HDL de două ori (la 6 luni şi la 24 de luni), în intervalul 2001–2006.

Astfel, dacă nivelului de colesterol ,,bun” a crescut cu 5 mg/dL, atunci riscul apariţiei problemelor cardiace sau chiar a unui atac cerebral a scăzut cu 4%.

Dintre participanţii la studiu, femeile care sufereau de diabet aveau nivelul de HDL mai mic decât limita normală cu 50 mg/dL , iar bărbaţii mai scăzut cu 40mg/dL.

,,Avem destule dovezi clinice care să indice că trebuie să ne preocupe nivelul scăzut de HDL. Un nivel crescut de HDL poate ţine la distanţă problemele cardiovasculare”, a afirmat Suma Vupputuri, medic la Centrul de Cercetări în Domeniul Sănătăţii ,,Kaiser" din Atlanta, SUA.

Modificările stilului de viaţă, renunţarea la fumat, activitatea fizică şi reducerea numărului de kilograme sunt doar câţiva dintre factorii care pot duce la creşterea nivelului de colesterol ,,bun”.

Mai multe