Nivelul de testosteron scade la tăticii care dorm alături de copii

7 septembrie 2012   Actualitate

Oamenii de ştiinţă francezi au declarat că au efectuat primul studiu în acest sens. Cercetătorul Lee Gettler, care activează în cadrul Universităţii din Notre Dame, a precizat că nimeni până acum nu şi-a pus întrebări despre modul cum poate fi influenţat un bărbat care doarme cu copilul său.

S-a pus problema doar din perspectiva dezvoltării comportamentale a copilului, care poate fi deviată şi care poate suferi consecinţe precum tulburări psihologice.

Cercetările oamenilor de ştiinţă au vizat reacţiile taţilor care împart acelaşi pat cu copiii lor. Experimentul vine după ce savanţii au studiat nivelul de testosteron la bărbaţii care au devenit taţi.

Din cercetări, s-a descoperit că bărbaţii cu nivel mai mare de testosteron nu s-au lăsat influneţaţi de plânsetele copiilor.

Comparativ, taţii cu niveluri scăzute de testosteron au manifestat sentimente de compasiune faţă de plânsete şi au devenit mai protectivi.

La studii au participat 362 de tineri filipinezi. Cercetătorii francezi au ţinut sub observaţie, la fiecare în parte nivelul de testosteron, pe care l-au măsurat în anul 2005, înainte de a deveni tătici, şi după, în anul 2009, când fiecare a avut cel puţin un copil.

Rezultatele au arătat că nivelul de testosteron scăzuse şi că aproximativ 92% dintre ei dorm alături de copii.

Mai multe