Medicamentele pentru oase, posibil tratament pentru cancerul de colon

23 august 2011   Actualitate

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă afirmă că nu există decât o simplă asociere între cele două afecţiuni, fără o legătură directă în stoparea dezvoltării tumorilor maligne.

Medicamentele, numite şi bifosfonaţi (indicate în tratamentul osteoporozei), aduc beneficii în privinţa cancerului de colon, dar prezintă şi riscuri. ,,Oamenii nu ar trebui să cumpere aceste medicamente fără prescripţia doctorului. Pentru a lua aceste pastile trebuie avut în vedere costul lor, cât şi efectele secundare”, a afirmat Harminder Singh, medic în cadrul Universităţii Manitoba, din Canada.

Potrivit Societăţii Americane împotriva Cancerului, 1 din 19 bărbaţi dezvoltă cancer de colon, faţă de femei, unde numărul cazurilor este mai mic. Până în momentul de faţă, în România peste 8.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer de colon.

Mai multe