Măsuri de prim ajutor în caz de insolaţie şi arsuri solare

24 iulie 2018   Actualitate

În cadrul insolaţiei, neplăcere de sezon la care copiii şi vârstnicii sunt mai expuşi, temperatura corpului ajunge sau chiar depăşeşte 40 °C. Este vorba despre o stare de hipertermie, care implică incapacitatea corpului de a-şi regla temperatura şi de a o menţine la 37 °C, având loc o acumulare de lichid la nivelul capului (edem cerebral).

Cel mai frecvent, insolaţia apare la cei care petrec mult timp în soare, care nu îşi acoperă capul şi nu se hidratează. Este bine de ştiut că poate apărea şi când se depune efort fizic intens, în condiţii de căldură şi umiditate excesive sau la cei care stau în maşina închisă, fără aer condiţionat, în soare.

Cum se manifestă

Insolaţia propriu-zisă este precedată de stări de greaţă şi de vomă, slăbiciune, durere de cap, crampe musculare, confuzie. Pe lângă temperatura ridicată a corpului, mai apar lipsa transpiraţiei, pulsul rapid, respiraţia dificilă, halucinaţiile, agitaţia, somnolenţa şi dezorientarea.

Ce este de făcut

Dacă nu se acordă îngrijirile imediate persoanei cu insolaţie, pot surveni tulburări neurologice, afectare renală sau cardiacă, coma sau decesul. Persoana trebuie dusă cât mai repede într-un spaţiu răcoros.

Este bine să i se îndepărteze hainele, pentru ca pielea să intre în contact direct cu aerul. Obiectivul principal este scăderea temperaturii. Pentru acest lucru, corpul victimei va fi răcorit cu apă (nu foarte rece), prin pulverizare sau prin aplicarea de comprese.

Pentru scăderea temperaturii nu se vor administra paracetamol sau aspirină, pentru că pot apărea probleme din cauza răspunsului organismului la insolaţie. Dacă victima este conştientă, i se va da să bea apă.

Atenţie!

Persoana care are insolaţie nu trebuie să facă baie rece pentru scăderea temperaturii corpului, întrucât există riscul apariţiei şocului cardiorespirator.

Ştiai că...

...persoanele care urmează tratament cu vasoconstrictoare (medicamente care contractă vasele de sânge) au un risc mai mare de a face insolaţie?

Permis şi interzis dacă ai arsuri solare

Unii dintre noi exagerează cu statul la soare, iar acest lucru se traduce prin arsuri solare uşoare sau mai grave. Este bine să ştii ce să faci, dar şi ce să nu faci, pentru a grăbi vindecarea pielii.

Arsurile solare se produc atunci când cantitatea de expunerea la radiaţii ultraviolete depăşeşte capacitatea melaninei (pigment brun) de a proteja pielea.

Cele mai expuse riscului de a suferi arsuri solare sunt persoanele cu tenul deschis, la care arsurile pot surveni chiar şi după 15 minute de stat în soare, fără cremă cu factor de protecţie.

Iniţial, survine roşeaţa, care devine fierbinte şi dureroasă la atingere. Apoi, îşi fac apariţia băşicile umplute cu lichid, iar după câteva zile se manifestă aşa-zisele coji, care reprezintă modalitatea naturală pielii de a elimina stratul deteriorat.

Arsurile severe sunt însoţite de frisoane, febră şi dureri de cap.

Aşa ajuţi pielea să se refacă!

· Aplică pe piele comprese reci (tifon înmuiat în apă rece), care se ţin 15 minute, de 3 ori pe zi;

· Pentru grăbirea vindecării pielii, foloseşte o cremă cu hidrocortizon 1%. În cazul arsurilor de gradul II şi III, se recomandă şi cremele antiinflamatoare sau, eventual, cu antibiotic, pentru a preveni infecţiile;

· Dacă nu au apărut vezicule, aplică o cremă hidratantă sau cu aloe vera ori loţiuni cu mentol;

· Durerea poate fi calmată cu ajutorul paracetamolului sau ibuprofenului.

Nu este bine să...

...aplici pe piele unt sau alte produse uleioase, întrucât duc la blocarea porilor. În plus, riscul de infecţie este mai mare;

....spargi veziculele, întrucât conţin un ser natural cu rol protector. Prin spargerea băşicuţelor, vindecarea este întârziată şi pot apărea şi infecţii.

BINE DE ŞTIUT

În jur de 80% din daunele produse de soare asupra pielii se produc înainte de vârsta de 18 ani.

SFAT

Mergi la medic dacă apar febra, frisoane şi erupţiile după arsurile solare.

Mai multe