Mâncatul rapid poate creşte riscul de diabet
Situaţia nu este aceeaşi şi în cazul celor care iau masa mai târziu sau care preferă gustările în timpul nopţii. Cu cât mâncăm mai repede, cu atât creşte şi nivelul glucozei din sânge imediat după masă.
Diabetul de tip II apare când pancreasul secretă cantităţi insuficiente pentru organism de insulină, hormon necesar pentru transportarea glucozei din sânge în celulele organismului, unde este transformată în energie.
După ce au fost luate în considerare sexul, vârsta, greutatea, istoricul medical al familiei, fumatul sau alcoolul, mâncatul pe fugă este o altă cauză ce poate duce la apariţia prediabetului.
În plus, mâncatul rapid duce la perturbarea procesului de digestie şi favorizează asimilarea unui număr mai mare de calorii şi creşterea în greutate.
Conform Federaţiei Internaţionale de Diabet, în anul 2010, la nivel global aproximativ 4 milioane de oameni cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani au decedat din cauza complicaţiilor acestei afecţiuni, reprezentând 6,8% din mortalitatea globală.