Mamografii gratuite pentru femeile cu venituri mici

1 octombrie 2014   Actualitate

Lansat astăzi de unul dintre centrele medicale din Bucureşti, proiectul, care va avea loc pe o perioadă nedeterminată, include mamografii gratuite pentru femeile trecute de 40 de ani, dar care au venituri sub pragul de 1.000.

Centrul medical îşi doreşte ca acest demers să ducă la salvarea cât mai multor vieţi prin depistarea precoce a cancerului de sân, precum şi la educarea publicului larg în privinţa pericolului acestui tip de cancer.

Prin intermediul campaniei, susţinută şi de Societatea de Chirurgie a Sânului, se vor putea realizat 50 de mamografii gratuite primelor femei înscrise în program, urmând ca ulterior beneficiarele acestei analize gratuite să fie selecţionate prin tragere la sorţi. De asemenea, persoanele diagnosticate cu cancer mamar pe perioada campaniei pot beneficia de consultaţii gratuite în cadrul aceleaşi clinici, Donna Medical Center din Bucureşti.

Femeile care doresc să beneficieze de o mamografie gratuită se pot înscrie completând formularul pe pagina online www.mamografiasalveazavieti.ro şi prin acceptarea termenilor şi condiţiilor campaniei. Acestea pot primi gratuit câte o mamografie şi prin tragerea la sorţi la fiecare 250 de like-uri acumulate în comunitatea www.facebook.com/Mamografiasalveazavieti.ro.

,,Prin campania <<Mamografia Salvează Vieţi>> ne dorim să ajutăm femeile înscrise în program prin acordarea de mamografii gratuite, într-un centru medical ultraspecializat în patologia mamară şi ginecologică. În acelaşi timp, dorim să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că, în faze incipiente, când poate fi tratat şi vindecat, cancerul de sân nu doare şi nu se vede, dar şi că mamografia este uneori singura metodă imagistică care poate să depisteze chiar şi cele mai mici formaţiuni suspecte. Pentru o penetrare cât mai bună a campaniei în toate mediile, chiar şi în rândul tinerilor, am ales să promovăm această iniţiativă pe canalele de socializare unde mesajele şi cauzele sociale sunt percepute şi distribuite mai uşor”, a spus medicul Elena Claudia Teodorescu, fondator Donna Medical Center.

Mai multe