Mămicile care nasc la Spitalul CF 2 vor comunica prin videochat
4 noiembrie 2011
Actualitate
Viitoarele mămici care se hotărăsc să nască la Maternitatea din cadrul Spitalului CF 2 nu vor mai fi nevoite să se deplaseze ca să vorbească cu asistentele.
Conducerea spitalului a achiziţionat un sistem de câteva luni care le permite mămicilor să intre pe Internet şi să urmărească emisiuni televizate. Astfel, fiecare pat este prevăzut cu un monitor care are, în plus, şi funcţie de telefon.
Până la sfârşitul anului, cu ajutorul acestui sistem, mămicile vor putea apela asistentele ori de câte ori au o problemă. Sistemul este operaţional şi în cadrul Secţiei de Urologie a Spitalului CF 2.