„Mă mândream că fumez!”

Timp de 20 de ani, Cristina (acum în vârstă de 38 de ani) a fumat fără să-i pese de problemele de sănătate.

Se gândea, ca mulţi dintre noi, că alţii se vor îmbolnăvi, nu ea. A avut dreptate! A avut noroc. Tatăl ei însă a plătit scump.

De fapt, „momentul ei de trezire“, aşa cum numeşte Cristina clipa de revelaţie care a făcut-o să spună NU ţigărilor, a coincis cu ziua în care şi-a pierdut tatăl.

De aceea, în fiecare an, la acea dată păstrează un moment special, pe care îl dedică deciziei de a avea grijă de sănătate.

„Tata suferea de boli asociate fumatului şi unei alimentaţii nesănătoase: tromboflebită, ateroscleroză, angină pectorală, diabet zaharat. Era pensionat medical la recomandarea medicilor. S-a lăsat de fumat brusc, când a fost ameninţat de medici că îi vor amputa picioarele….Dar la 14 ani nu vezi legătura“, explică cititoarea noastră.

Prima ţigară i-a făcut rău

În vacanţa dintre şcoala generală şi liceu, la 14 ani (foto), fratele Cristinei a iniţiat-o în tainele nicotinei.

„După prima ţigară mi-a fost cumplit de rău pentru câteva minute, dar fratele meu m-a încurajat că trece repede şi că după ce trec peste pasul ăsta o să fie bine. Am trecut şi am simţit asta ca pe o mare realizare. Apoi el a renunţat la fumat... Eu, în schimb, mă mândream că fumez“, continuă Cristina.

Fuma pe ascuns şi asta o făcea să se simtă mai presus decât ceilalţi. Îi dădea „prestanţă”. Făcea parte din acel grup de fumători care exista în fiecare şcoală.

Adolescenta Cristina era împotriva sistemului şi făcea un lucru interzis, mai ales că scăpa cu bine de fiecare dată când se ferea de profesori, dar şi de părinţii care nici nu-şi dădeau seama că le lipsesc ţigări din pachet.

„Anii au trecut, 1-2 ţigări pe zi s-au transformat în 5. La primul meu loc de muncă se putea fuma în birou. Făceam deja parte din categoria oamenilor mari: serviciu, salariu, fumam – şi asta pe banii munciţi de mine - ce satisfacţie!“, adaugă cititoarea.

Cristina îşi aduce aminte de episoadele când trebuia să înfrunte frigul şi ploile pentru câte-o ţigară savurată cu colegii. „Simţeam totul ca pe o realizare şi trăgeam fum pe nări victorioasă“, spune femeia care şi-a sabotat sănătatea timp de 20 de ani.

S-a lăsat de fumat în ziua morţii tatălui ei

Într-o seară de sâmbătă, toamna, la o ieşire cu prietenii a simţit că este prea mult fum. O usturau ochii, gâtul, avea nevoie de aer şi simţea că ameţeşte.

În acel moment si-a amintit de teoria conform căreia nu mai eşti deranjat de fumul altora dacă îţi aprinzi o ţigară. Aşa că şi-a aprins o nouă ţigară.

Apoi a făcut o pauză de trei zile. Până când, într-o seară, a simţit o tensiune nervoasă şi, în mod instinctiv şi-a aprins o altă ţigară, cu gând că starea se va îmbunătăţi.

„Nu m-am destresat, dimpotrivă, am simţit că mă ia o durere puternică de cap, că am primit o lovitură cruntă în piept, că mă sufoc şi îmi creşte tensiunea.

Atunci am realizat că eu în loc să inspir oxigen inspiram un fum toxic“, spune Cristina.

Brusc, s-a gândit să memoreze ziua aceea, când a fumat ultima ţigară şi… era de necrezut! „Era tocmai ziua în care, cu 14 ani în urmă, murise tatăl meu“, încheie femeia.

Să fumezi e greu? Nu, ce urmează după!

De atunci, viaţa Cristinei s-a schimbat şi a realizat că, de fapt, a nu fuma înseamnă a fi puternic, înseamnă sănătate. Nu a fost simplu, şase luni a dus muncă de lămurire cu ea însăşi.

E dificil să te laşi de fumat, spune cititoarea, dar ce urmează după e mult mai greu.

De ajutor i-a fost şi aplicaţia http://www.exsmokers.eu/ro-ro/icoach, care i-a oferit răspunsuri la toate întrebările-capcană pe care şi le punea şi care aveau un singur scop: s-o facă să regrete decizia.