Lumina pe timp de noapte poate afecta sănătatea
Specialiştii de la Asociaţia Americană Medicală afirmă că expunerea la lumină pe timpul nopţii, inclusiv lumina ce provine de la calculator sau de la alte aparate electrice, poate întrerupe somnul, în special al copiilor şi adolescenţilor.
Orice sursă de lumină, indiferent de intensitatea pe care o are, duce în timp la apariţia tulburărilor ceasului intern al organismului nostru, ceea ce creşte riscul apariţiei cancerului.
,,Efectele pe care le poate avea lumina în timpul nopţii asupra organismului nu sunt tocmai benefice. Toate cercetările efectuate până acum pe cobai au arătat că expunerea la lumină timp de 24 de ore poate creşte riscul de apariţie a cancerului. Expunerea la lumină perturbă producţia de melatonină, singurul hormon secretat în timpul somnului, iar melatonina este cunoscută ca fiind un factor de risc pentru cancer”, a afirmat Mario Motta, medic cardiolog la Centrul Medical ,, North Shore” din Salem, SUA.
Pe lângă tulburările de somn, expunerea la lumină pe timpul nopţii poate duce şi la apariţia obezităţii, au arătat şi alte cercetări.
De aceea, specialiştii sfătuiesc părinţii să păstreze un program fix de somn pentru copii şi să evite pe cât posibil instalarea surselor de lumină în camerele acestora.