Locuieşti în zone aglomerate? Rişti să suferi de astm

2 iulie 2012   Actualitate

Oamenii de ştiinţă de la Centrul Medical Luteran din Brooklyn, New York, SUA, susţin că şansele de a dezvolta astm sunt mai mici în cazul persoanelor care locuiesc în aceeaşi comunitate, dar nu lângă drumul principal.

La studiu au participat 62 de persoane, dintre care 47 sufereau de astm bronşic sau rinoconjunctivită, iar restul nu aveau probleme de sănătate.

,,Participanţii la studiu au fost aleatoriu recrutaţi. Dintre aceştia, cei care locuiau în zone aglomerate, lângă autostradă sau alte drumuri intens circulate au fost şi cei care fie prezentau simptomele astmului, fie erau diagnosticaţi cu această afecţiune”, a precizat Maria-Anna Vastardi, medic la Centrul Medical ,,Sunny Downstate” din New York.

Deşi rezultatele studiului au arătat o asociere între traficul intens şi riscul de apariţie a astmului bronşic, cercetătorii susţin că poluarea intensă nu este asociată şi cu apariţia alergiilor sezoniere.

Emisiile de gaze de la autovehicule duc în timp şi la apariţia problemelor pulmonare în rândul adulţilor. Cercetarea a fost publicată în Jurnalul Medical ,,Alergiile şi Imunologie Clinică”.

Mai multe