Lichidul amniotic, sursă de celule stem
Celulele stem din lichidul amniotic ar putea fi o alternativă la cele embrionare, este concluzia unui studiu efectuat de o echipă de cercetători formată din oamenii de ştiinţă de la Colegiul Imperial din Londra şi din cei de la Institutul pentru Sănătatea Copilului din cadrul Universităţii din Londra.
„Celulele stem din lichidul amniotic se pot dezvolta în diferite tipuri de celule, însă ele nu sunt pluripotente”, spune cercetătoarea Pascale Guillot.
Însă cercetarea de faţă a arătat că există posibilitatea ca ele să devină pluripotente, adică să aibă capacitatea de a se transforma în orice celulă umană, prin adăugarea unei substanţe care să modifice structura ADN-ului. În cadrul cercetării de faţă, specialiştii au folosit celule stem provenind de la lichidul amniotic donat, prelevat pentru amniocenteză în primul trimestru de sarcină.
Celulele stem au fost tratate în laborator, fiind cultivate într-o mixtură gelatinoasă proteică, adăugându-se apoi acid valproic. În urma acestui procedeu, ele au devenit pluripotente, deci cu aceleaşi proprietăţi ca şi celulele stem embrionare.