Lectură şi sport pentru copii sănătoşi şi isteţi
Mintea unui copil este ca un burete, dornică să absoarbă informaţii şi să se dezvolte, iar corpul lui trebuie să fie în permanentă activitate. Lectura este un mijloc de a învăţa despre lume şi viaţă, iar sportul îl ajută să fie sănătos, zvelt şi puternic.
Festivalul pentru copii NARATIV, organizat de Asociaţia Curtea Veche, care va avea loc în weekendul 24-25 noiembrie la Colegiul Naţional „Cantemir Vodă” din Bucureşti, îmbină activităţi diverse care îi vor ajuta pe cei mici să înţeleagă importanţa lecturii, dar şi a mişcării în viaţa lor. Înscrierile pentru ateliere se pot face AICI.
De asemenea, părinţii şi profesorii sunt aşteptaţi la conferinţe susţinute de specialişti în psihologia copilului şi în educaţie non-formală, unde pot învăţa mai multe despre cum îi pot sprijini pe cei mici în dezvoltarea obiceiului pentru lectură.
La festival va participa şi campioana olimpică la scrimă Ana Maria Brânză, care le va vorbi copiilor despre importanţa educaţiei prin sport şi lectură, dar şi prin stabilirea unor principii de viaţă care să îi ghideze.
„În fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum are grijă de el şi cum îl ajută să se dezvolte. Nici în sport, nici în viaţă nu poţi să câştigi mereu. Trebuie să accepţi înfrângerile cu eleganţă şi demnitate, să te gândeşti că poate există un motiv pentru care ai dat greş şi să înveţi din experienţa asta”, spune Ana în volumul „En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră” apărut la Curtea Veche Publishing, o carte destinată celor mici.