Investigaţii imagistice gratuite pentru victimele tragediei de la clubul Colectiv
Mai exact, investigaţiile se pot face la centrele medicale Hiperdia din Bucureşti, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii reţelei de clinici, către Agerpres.
Toate investigaţiile necesare vor fi puse la dispoziţia pacienţilor 24 de ore din 24, în regim gratuit, la Hiperdia „Bagdasar“ din incinta Spitalului de Urgenţă Bagdasar Arseni, Hiperdia „Colentina“, din incinta Spitalului Clinic Colentina, şi Hiperdia „Elias“, din incinta Spitalului Clinic de Urgenţă Elias.
Programările pot fi făcute de luni până vineri, între orele 8,00 — 20,00 la Call Center 021.302.11.60, respectiv, în afara acestui program, la telefonul de urgenţă 0786.230.581.
Vineri, 30 octombrie, un incendiu puternic a izbucnit în clubul Colectiv din Capitală în jurul orelor 22.20. În urma incendiului, 32 de persoane şi-au pierdut viaţă şi peste 150 de persoane au fost rănite şi transportate la spitalele din Bucureşti. În momentul de faţă, 90 dintre cei răniţi sunt în stare critică şi foarte gravă.