Întâlniri pentru mame şi viitoarele mame – primele 1000 de zile alături de copil
În cadrul acestor întâlniri, specialiştii le oferă mamelor şi viitoarelor mame informaţii educaţionale despre beneficiile alăptării exclusive în această perioadă, pentru mamă şi copil, precum şi secretele unei nutriţii corect adaptate nevoilor mămicii care alăptează.
Organizaţia Mondială a Sănătaţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni şi continuarea alăptării alături de începerea diversificării la sfatul medicului. Laptele matern este cel mai bun aliment pentru copil, iar beneficiile acestuia se vor simţi pe tot parcursul vieţii lui.
Programul Primele 1000 de zile a fost special conceput pentru ca mamele să aibă acces la aceste informaţii şi să conştientizeze din timp importanţa alimentaţiei în primele 1000 de zile.
Dr. Sandra Alexiu este Vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi medic primar de medicina familiei. Un susţinător declarat al programului Primele 1000 de zile, le-a povestit în cadrul acestor întâlniri viitoarelor mame despre ce înseamnă primele 1000 de zile şi impactul lor asupra sănătăţii viitorului adult, precum si beneficiile laptelui matern pentru copil: reducerea incidenţei diareei, a infecţiilor respiratorii, a bolilor alergice sau, pe termen lung, reducerea riscului de obezitate, hipertensiune arterială sau hipercolesterolemie la vârsta de adult. Dar alăptarea este asociată şi cu reducerea riscului de cancer mamar sau ovarian sau a riscului de osteoporoză al mamei.
De asemenea, Consultantul de lactaţie şi Asistent SAMAS, Mihaela Timofte le-a povestit viitoarelor mămici beneficiile alăptării pentru mamă şi sugar şi le-a recomandat cele mai bune poziţii de alăptare dar şi regulile unei alimentaţii corecte pe perioada alăptării în primele 1000 de zile.
Tily Niculae, fericita mămică a unei fetiţe de 4 ani, le-a povestit despre experienţa ei în primele 1000 de zile. De la ea am învăţat că un copil nu vine cu un ghid de creştere, şi că este bine să cerem ajutorul celor din jurul nostru atunci când este cazul. Iar, cel mai important, ai grijă de tine ca să ai grijă de bebe!
„Vrem să fim alături de viitoarele mămici care au nevoie de aceaste informaţii şi să le oferim un sprijin pentru a ne asigura că le putem ajuta în a lua cele mai bune decizii atunci când vine vorba despre nutriţia din primele 1000 de zile. Ştim cât de importante sunt primele 1000 de zile şi vrem ca acest lucru să fie cunoscut de toate mămicile în devenire”, sustine Ana Măiţă, vicepresedinte Asociaţia SAMAS.
Toate informaţiile furnizate la întâlnire din data de 5 august pot fi urmărite şi pe site-ul primele1000zile.ro, unde se regăseşte link-ul cu întâlnirea înregistrată. Astfel, toate mămicile şi viitoarele mame pot avea acces la aceste sfaturi venite din partea specialiştilor.
Programul Primele 1000 de zile îşi va încheia seria de seminarii destinate viitoarelor mame cu o întâlnire ce va avea ca temă nutriţia şi diversificarea alimentelor în dieta copilului de la 6 la 24 luni.