Incubator în valoare de 10.000 de euro, donat spitalului „Marie Curie”
Incubatorul donat este deja funcţional şi se află în secţia de neonatologie. Astfel, aproximativ 300 de copii vor beneficia, anual, de cele 27 de incubatoare existente în spital.
Potrivit şefului Secţiei Terapie Intensivă Nou-Născuţi din cadrul spitalului, dr. Cătălin Cîrstoveanu, secţia ar mai avea nevoie de 2 incubatoare. Acesta a mai precizat că 2 dintre cele 27 ar trebui schimbate, deoarece sunt foarte vechi, fiind cumpărate în urmă cu 11 ani.
„În fiecare an avem 300 de copii care se internează în acest loc (Secţia Terapie Intensivă Nou-Născuţi n.r.). Media de internare este cam de 20 de zile, asta înseamnă că un copil stă aici cam 20 de zile într-un incubator”, a declarat Cîrstoveanu.
Mai mult, şefului Secţiei Terapie Intensivă Nou-Născuţi a semnalat că sunt prea puţine paturi în secţie.
„Nu facem faţă ca şi număr de paturi (...) s-au umplut instantaneu şi avem cereri pe care, din nefericire, nu putem să le onorăm”, a afirmat el. Huseyin Aykol, administrator al companiei care a oferit incubatorul, a precizat că intenţionează să extindă proiectul vizând astfel de donaţii în Iaşi, Constanţa şi Brăila.
Predarea celui de al patrulea incubator a fost onorată de prezenţa ambasadorului Turciei în România, excelenţa sa dl. Osman Koray Ertas. „Vom continua să sprijinim cât de mult putem acest spital şi alte spitale din România", a declarat ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş.