Începe primul Festival de Prim Ajutor

11 septembrie 2015   Actualitate

Timp de două zile, 28 de echipe de prim ajutor din 24 de ţări europene vor lua parte la competiţia FACE (First Aid Convention in Europe), precedată de Gala Crucii Roşii Române.

FACE este o competiţie anuală ce aduce împreună echipele de prim ajutor ale Crucii Roşii şi Semilunii Roşii din Europa pentru a demonstra abilităţile acestora de acordare a primului ajutor, prin demonstraţii spectaculoase de intervenţie în situaţii de urgenţă. Aflat la cea de-a 28-a ediţie internaţională şi pentru prima oară în România, evenimentul reuneşte la Bucureşti peste 500 de participanţi şi suporteri.

Festivalul va debuta, în ziua de 11 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4 al capitalei, cu o paradă a tuturor echipajelor participante şi va continua, în aceeaşi seară, cu Gala Crucii Roşii Române.

La eveniment va lua parte şi Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei.

Cu această ocazie, va avea loc un concert în aer liber, susţinut de Direcţia 5, Alexandra Ungureanu şi Crush, Mellina şi Mircea Eremia, JO, Uddi, Maxim şi Proconsul. În a doua zi a festivalului, începând cu ora 08.30, echipajele participante vor lua startul în Competiţa Europeană de Prim Ajutor.

Programul complet al Festivalului de Prim Ajutor, 11-12 septembrie, Parcul Lumea Copiilor din Sector 4 Bucureşti, este disponibil mai jos:

Vineri, 11 septembrie (19.30 – 24.00)

• Parada echipelor participante la Competiţia Europeană de Prim Ajutor

• Gala Crucii Roşii Române - Concert în parc (intrarea liberă)

Sâmbătă, 12 septembrie

• 08.30 – 18.30 - Competiţia Europeană de Prim Ajutor

• 20.00 - 22.00 – Festivitatea de premiere

Mai multe informaţii despre Crucea Roşie Română sunt disponibile pe www.crucearosie.ro şi paginile de www.facebook.com/crucearosieromana şi www.youtube.com.

Mai multe