Iată cum poţi atinge 100 de ani!

29 mai 2012   Actualitate

Oamenii de ştiinţă americani au făcut studii pentru a descoperi secretul longevităţii de care se bucură aceste persoane. Ce au aflat? Se pare că perspectiva pozitivă asupra vieţii ajută enorm psihicul, dar şi fizicul să câştige mai mulţi ani de viaţă.

Chiar dacă nu te numeri printre cele mai vesele şi sociabile persoane, să ştii că te poţi educa în acest sens.

Potrivit cercetărilor, ca să numeri o sută de primăveri trebuie în primul rând să ştii să găseşti în orice situaţie calea către o rezolvare. Şi să adopţi în mare parte a timpului o atitudine „senină“.

Oamenii de ştiinţă au studiat nu mai puţin de 243 de centenari şi au descoperit că aceştia au ajuns la venerabila vârstă socializând şi bucurându-se de viaţă.

Personalităţile lor pozitive se datorează în mare parte genelor, consideră oamenii de ştiinţă. Însă şi pesimiştii pot trăi mai mult, dacă renunţă la prostul obicei de a-şi face griji din orice şi de a pleca urechea la veştile rele.

Nir Barzilai, cercetător la Colegiul de Medicină „Albert Einstein“ din cadrul Institutului pentru Cercetarea Îmbătrânirii, New York (SUA), spune că a descoperit din studiile efectuate dovezi clare în ceea ce priveşte legătura dintre longevitate şi atitudinea pozitivă.

Omul de ştiinţă a observat că mare parte din centenari îşi ocupă timpul cu plimbări, socializează, tratează problemele cu optimism şi se relaxează.

„Aceste persoane consideră că râsul este o parte importantă a vieţii“, completează Nir Barzilai.

Mai multe